Oana Zavoranu declara razboi postului Prima
Ieri, aproape de inchiderea editiilor, departamentul de PR al postului de televiziune Prima TV a emis un comunicat de presa prin care anunta faptul ca negocierile cu Oana Zavoranu au fost sistate. Argumentul venea chiar din partea presedintelui Prima TV, Christoph Buerge: “Modul explicit in care doamna Zavoranu comunica si comenteaza public diferite subiecte nu reflecta stilul postului Prima TV si, ca urmare, nu vad posibilitatea unei colaborari. Ii dorim succes cu acest proiect”. In mod surprinzator, Oana Zavoranu a aflat cu stupoare despre eliminarea de la masa negocierilor, din gura reporterilor. “Nu stiu absolut nimic despre acest lucru. Am vorbit aseara cu regizorul serialului, Petre Nastase, si m-a anuntat ca maine (n.r. – azi) sau cel tarziu luni mergem sa ne intalnim cu directoarea Veronica Cristescu, sa punem la punct ultimele detalii inainte de semnarea contractului. Daca, intr-adevar, negocierile au fost intrerupte, va fi nasol. In acest caz as declara razboi postului Prima TV. L-am sunat acum si pe regizorul Petre Nastase si mi-a zis ca e scarbit de aceasta atitudine. O fi asta o strategie de a-si face putina reclama pe spatele meu? Toata lumea stie ca Prima este intr-o scadere vertiginoasa”, ne-a declarat Oana.
Atitudinea televiziunii este cu atat mai surprinzatoare, cu cat discutiile se aflau intr-un stadiu extrem de avansat, dupa cinci runde de negocieri. “Stabilisem data de difuzare a pilotului, ne intelesesem la bani si, mai mult, au incercat sa ma convinga sa renunt la negocierile cu alte posturi pentru ca isi doresc “al naibii de mult acest proiect”", spune vedeta.
Cu toate acestea, se pare ca Oana si-a vazut mai departe de treaba si a continuat discutiile cu Romania 1 si Antena 1 si, cel tarziu azi, asteapta un raspuns concret referitor la soarta proiectului “Razbunarea Oanei”. Un singur lucru este cert: desi ploile ii vor iesi asa cum vrea, sotia lui Pepe nu va renunta nici in ruptul capului sa poarte un razboi pe fata cu postul TV care a reusit sa o scoata din sarite.